Cookie Consent by TermsFeed
Implicare activă în educație și pe timp de pandemie

Implicare activă în educație și pe timp de pandemie

04 Dec. 2020

Compania brașoveană ELMAS este permanent implicată în viaţa socială a comunităţii, susţinând activ proiecte pe termen lung. Astfel, ELMAS este unul dintre membrii fondatori ai Şcolii Profesionale Kronstadt, prima şcoală profesională care adoptă modelul învăţământului dual german în România. Tinerii învaţă, în condiţiile cele mai moderne şi performante, meserii tehnice căutate pe piaţa muncii (electromecanic, electrician, sudor, operator CNC, mecanic auto, vopsitor auto etc). După trei ani de pregătire practică, elevii vor ieşi de pe băncile şcolii cu competenţele necesare pentru a începe o carieră profesională, având prioritate la angajare.

Elevii  au posibilitatea să lucreze la ELMAS pe perioada vacanței, iar după ce termină școala au un loc de muncă asigurat în companie. Sub aceleași principii, compania brașoveană are o colaborare foarte activă și cu Colegiul Tehnic Remus Răduleț din Brașov și Colegiul Tehnic de Transporturi. În fiecare an, parte din  absolvenții  școlii profesionale și ai colegiilor tehnice partenere au rămas alături de ELMAS în calitate de salariați, un lucru îmbucurător pentru companie. În acest an, după absolvire, în urma interviurilor susținute și a locurilor disponibile în cadrul ELMAS, s-au angajat elevi cu specializarea de operator la mașini cu comandă numerică, sudori și electromecanici utilaje și instalații industriale.

Un mediu de lucru sigur şi sănătos

„În contextul actual al pandemiei SARS CoV-2, am primit elevii pentru efectuarea stagiului de practică, considerând  că este necesar și important ca aceștia să își continue activitatea de practică. Am creat un mediu de lucru sigur şi sănătos, care să îndeplinească standardele de siguranţă şi sănătate la locul de muncă. Prin măsuri adecvate (procedură internă cu măsuri împotriva infectării cu SARS COV-2 pentru elevi) dorim să prevenim infectările cu COVID-19, dar și accidentele şi bolile profesionale”, au subliniat reprezentanții ELMAS. Elevii au acces la cabinetul medical propriu, având în permanență la dispoziţie asistență din partea medicului de medicina muncii.

În contextul crizei provocate de COVID 19, ne-am asigurat că măsurile luate sunt în conformitate cu recomandările Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în scopul asigurării securității și sănătății lucrătorilor, dar și pentru sprijinirea derulării activității companiei ELMAS, pe toată perioada decretării stării de urgență și stării de alertă”, a subliniat Raluca Avram, tutore practică al elevilor din partea ELMAS.

Un pas important pentru formarea elevilor

Din perspectiva coordonatorului de practică al Colegiului Tehnic Energetic Remus Răduleț, prof. Tatiana Jucov, colaborarea unității de învățământ cu societatea Elmas, unde educația a jucat mereu un rol important, precum și susținerea și încurajarea tinerilor în direcțiile de carieră căutate în contextul economic actual, a însemnat un pas spre viitor în formarea profesională a elevilor. „Elevii au găsit aici un mediu prielnic pentru dezvoltarea profesională, oameni responsabili dispuși să-și ofere experiența proprie pentru îmbunătățirea obiceiurilor de muncă, o bază materială modernă, un climat de lucru plăcut și motivațional. Mulțumim companiei Elmas pentru implicarea, înțelegerea, susținerea cât și a eforturilor depuse, care au permis elevilor dezvoltarea lor atât pe plan profesional cât și personal”, a explicat profesorul.

La terminarea unui stagiu de practică în cadrul companiei Elmas, elevii au dobândit noi competențe profesionale și abilități tehnice, au experimentat disciplina muncii în echipă, comunicarea eficientă și gândirea logică. 
„În Elmas am ajuns să fac practică pentru că m-a ales agentul economic. Prima zi de practică în Elmas a fost primitoare. O zi de practică în Elmas arată ca oricare alta, adică în fiecare zi învăț un lucru nou pentru meseria de electrician. Cu maiștrii de practică mă înțeleg foarte bine și practica în Elmas te ajută să înveți meseria de electrician, plus că este și bănoasă”, a explicat Ionuț Daniel Popa, elev în clasa a XI-a, la specializarea electrician aparate și echipamente electrice și energetice, în cadrul Colegiului Tehnic Energetic Remus Răduleț.

„Am ajuns să fac practică la Elmas datorită doamnei directoare, care ne-a sugerat să facem aici. Prima zi de practică în Elmas a fost interesantă și cu oameni buni și primitori. O zi de practică în Elmas e o zi plină, nu ai timp să te plictisești. Cu maiștrii de practică mă înțeleg super bine și consider că mă ajută să învăț o meserie. După finalizarea stagiului de practică doresc să termin școala, să fac seralul, să iau Bac-ul și da, să mă angajez la Elmas”, a spus David Costel Condur, elev în clasa a X-a, la specializarea vopsitor mecanic, în cadrul Colegiului Tehnic de Transporturi.

„În clasa a VIII-a, când trebuia să îmi aleg drumul în viață, domnul profesor a venit și ne-a povestit de Școala Profesională Germană Kronstadt. Și atunci am decis că școala aceasta îmi va croi drumul în viață, să pot să ajung cineva. Când am venit prima zi în compania Elmas cu clasa, am spus ca aici vreau să rămân. Prima zi de practică a fost o zi captivantă și plină de cunoștințe noi. O zi în firma Elmas începe cu un «Bună Dimineața!» de la absolut toata lumea, indiferent de vârstă. Următorul pas este de a ne schimba în salopetele de muncă și de a intra în hala în care suntem repartizați. Cu tutorele de practică mă înțeleg foarte bine, cât timp fac exact ceea ce mi se spune. Practica în compania Elmas mă ajută să învăț o meserie de bună calitate și, după finalizarea stagiului, doresc să mă angajez și să rămân cât mai mult timp în companie”, a precizat Marius Adrian Panait, elev în clasa a XI-a, la specializarea electromecanic utilaje și instalații industriale, în cadrul Școlii Profesionale Germană Kronstadt.

„Am auzit că Elmas este o firmă foarte bună și am ales să fac practica aici. În prima zi de practică a fost foarte frumos, cu drag să înveți. O zi de practică este ca o joacă, trebuie să introduci programul în mașina CNC și ea taie. Cu maiștrii de practică mă înțeleg foarte bine. Ei știu să explice cu calm, ca să poți înțelege. După finalizarea stagiului de practică, doresc să mă angajez la Elmas”, a susținut Marius Teodor Floricel, elev în clasa a XI-a, specializarea operator CNC, la Școala Profesională Germană Kronstadt.